Miros de trandarifir oriunde ma intorc. Aceleasi persoane imbracate extravagant. Pahare pline de acel vin alb spumant. Bijuterii ce lucesc in lumina reflectoarelor , zgomot... Dar intr'un colt zaresc ceva ce nici o persoana din acelea ce ocupa imensa incapere nu are. Un zambet firav pictat pe chipul trist.
Multi ani mai tarziu, aceilasi val de matase negru si aceleasi buze rosii ma insotesc peste tot in drumul meu, alaturi de acel el... vi'l mai amintiti? E baiatul care a zambit atat de frumos privindu'ma adancit intr'un ocean de vise...
Din acea seara,nici luna nici soarele nu ne'a despartit. Si iata'ne si azi , brat la brat legati de un sentiment ... de un juramant stravechi.
Cel mai bun prieten al meu sunt eu. Narcisim? NU ! E doar legea junglei. Legea ce mi'a fost intiparita pana in cel mai adanc coltisor de rationament. De ce? Pentru ca asa vor ei! Cine sunt ei? Nimeni pt noi ,dar cineva pt propria lor persoana. Sunt cei ce iau viata tuturor in mainile lor asemeni unor papusari care manuiesc papusi, dar eu m'am saturat. Nu am nevoie de fire de ata de care sa fiu condusa. Am propria mea gandire. La fel ca voi toti. Dar voi preferati sa fiti toti la fel. Sa va supuneti papusarilor,pana in ziua in care EI, acei nimeni importanti , vor hotara ca nu mai au nevoie. Nu credeti ca e timpul sa iesiti din aceasta narcoza in care ati intrat?
Nu mi'am imaginat niciodata ca v'a fi atat de frumos si de perfect. E ca si cum,o data ajuns in purgatoriu sufletul meu si'ar fi gasit din nou fericirea,iar acum viata mea a devenit o joaca de'a demiurgul. Si totusi, lupta dintre inger si demon nu se v'a sfarsi niciodata? Ba da,pt ca bine sau rau, o vescnica batalie,ce dureaza de secole e pe cale sa devina o bucata neinsemnata de istorie deoarece demonul s'a indragostit de inger.
Lacrimi. Ocean de lacrimi . Si curg si nu le pot oprii. Ma uit in oglinda ciobita si nu ma recunosc. Incerc sa zambesc,insa e greu. Imi iau haina neagra si pornesc prin covorul de frunze .Incerc sa gasesc ceva din el in toti cei ce trec grabiti sau alene pe langa mine. Nimic. Nimeni nu e ca el. Toti sunt la fel. Nimic diferit la ei. Toti au zambete tampe pictate pe fata. "TREZITII 'VAAAA!!"
Sunt toti patetici ... El unde e? Pe el de ce nu il vad? De ce zaresc zambetele tuturor dar pe a lui nu?
Unde a disparut ?
.....................................................................
Dar de maine voi zambi alaturi de un alt el....
Dar totusi ... v'a ramane vesnic in sufletul meu,pt ca il voi iubi mereu.
Viata e ca o piesa de teatru cu momente de extaz sau cu oceane de lacrimi. Primul pas pe scena unei piese. Primele emotii si ptimul val de sentimente nedeslusite si neintelese. Prima palma,primul suras,prima lumina.Ochii larg deschisi ,prima briza iti mangaie fata.Valurile reci ale mari sosesc agitate la mal si te poarta in larg,printre ani viitori si trecuti.Prezentul e ca un spin pe tulpina batrana a trandafirului ce a trecut prin atatea ierni viforoase dar totusi se zbate sa iasa la suprafata din neantul alb. Asa trebuie sa facem si noi, actorii din sceneta vietii. Sa dansam pe lama cutitului un vals insangerat si totusi vesel.Eu m'am mutat pe strada inimilor frante,in blocul suferintei ,la etajul dezamagirii intr'o camera ce ascunde mii de ganduri pierdute,in asteptarea celui care imi v'a inapoi lacrimile, saruturile si zambetele furate.
Si cred ca am inceput sa aud pasi pe scarile subrede...
