joi, 22 iulie 2010

Invizibili.






Inca nu a inventat nimeni limita. E doar presupunerea existentei acestei masuri spatio temporale.

Mda.... voi v'ati pus vreodata ideea asa?
Nu cred. Ei bine eu am facut'o. Pentru simplul fapt ca totul in lumea asta are doua fete. Mai ales oamenii. Da, noi fiintele supreme... Noi cei inteligenti.
Ce porcarie!
Nu suntem atat de inteligenti pe cat am vrea sa parem. Suntem imvizibil pt alti , dar pt noi insine suntem totul . Nu stim sa daruim , nu stim sa simtim sau sa iubim .
Si totusi ne consideram demiurgul altora.
De ce? Nu suntem speciali. Nu suntem de'asupra animalelor asa cum pretind multi. Nu suntem nici macar egalul lor. Ele dau dovada de presupusa " omenie " pe care noi ar trebui sa o detinem.
Noi suntem condusi de ego...
Ego'ul fiecaruia,nestaruit bineinteles sta sa iasa la iveala cu fiecare ocazie de a iesi in evidenta.
Oameni buni. Asta e semnalul de alarma . Trebuia tras la un moment dat. Nu vedeti ca sunteti absolut invizibil pt toti?
Existati doar pt a muri. Va nasteti pt a ocupa un loc in plus pe planeta.

miercuri, 21 iulie 2010

Viata. Moartea . Uitarea.










"Ironia suprema a vietii este ca nimeni nu scapa de ea in viata."

Citatul ii apartine lui Robert Heinlein.Stang si analizand la rece aceste vorbe realizam ca intradevar viata e ironica. E ca un joc " De'a soarecele si pisica" . Alergam o viata intreaga sa fugim de moarte,ne temem de ea si ne ascundem .Fiecare are modul sau de a se ascunde. Unii neaga existenta fricii de moarte. Altii recunosc teama dar prefera sa traiasca cu ea.Ne nastem pe jumatate mortii si murim cand suntem inca pe jumatate vi. Cum adica? Pur si simplu . Moarte ne urmareste inca de la nastere ne leaga un fir de degetele'i scheletice si infinte iar cand acesta se rupe ne i'a alaturi de ea. Nu cred in existenta Raiului nici a Iadului si nici macar a Purgatoriului. Exista ceva, dincolo in neant. Ceva care sa fie peste propria'mi putere de intelegere,dar nu vom descoperi nicioada ce e acel... ceva. Va urez bun venit in lumea intrebarilor fara raspuns.

sâmbătă, 10 iulie 2010

Distanta.

I'm suddenly single. And it's so scary. But I don't like to be 
second ,so I'm going to put myself first.
Mi'as dori sa ii pot defini conturul buzelor cu buricul degetelor. Sa il imbratisez cand plange si sa il sarut de noapte buna. Sa stau nopti intregi sa il privesc cum doarme , sa il veghez si sa il feresc de tot ce e rau,sa ii simt respiratia si sa ii aud vocea .
Mi'as dori sa ii simt bataile inimi ...
Dar distanta ne desparte iar uneori e insuportabila.
Mi'l rapeste in bratele sale parca ascunzandu'l tocmai de mine. DE CE?
Nu vreau sa ii fac rau ...
Il iubesc . E o certitudine si totodata un sentiment vechi . Il vreau langa mine si mi'e dor ...
Nu vrea sa stam zile intregi sa radem sau sa plangem fiecare intr'o alta lume .
Iar intr'o seara v'a ajunge la el si ce a mai ramas din mine.
Intr'un cufar vechi si ponosit v'a gasi o inima incatusata de un lacat bine ferecat,iar cheia o are numai el.

joi, 8 iulie 2010

Vrajitorul.

Fantastic love is just a legend!




Aburul cu miros dulce amarui al cafelei se ridica din cescuta cea neagra. Iarba este umeda si rece...
Ploaia a trecut iar ea, tot uda sta asezata in mijlocul campiei privind stelele .
Priveste o stea anume... E stea pe care ea , i'a daruit'o lui , cu mult timp in urma. E steaua care straluceste cel mai tare. Steaua care o anunta ca el e bine , fericit. Dar nu alaturi de fata roscata cu ochii caprui. El strange in brate o alta fata iar gandul lui e departe de al ei. Nu mai merg pe acelasi drum ci sunt doi straini .
De atunci in fiecare seara ii prevestea luceafarul .
Si timpul a trecut, cu ploi sau cu soare, cu bine sau cu rau... Cu sau fara lacrimi.
Amarul era tot mai dulce , obijnuinta spunandu'si cuvantul.
Dar intr'o seara , el ii spuse : " Mi'e dor".
Iar ea surase. El continua : " Mai vreau o unica sansa".
Iar ea deja plangea. Stia ce avea sa ii raspunda,dar ratiunea parca o impiedica.
Dar precum o vraja ii raspunse: " Si mie mi'e dor".
Prbabil ca a plans doar ea, dar nu mai conta.
Acum toate revenisera la normal.
El , baiatul cu parul brunet si ochii caprui , in nemarginirea carora te'ai putea pierde , desi schimbat , se intoarse in bratele ei.
Iar ea era fericita.
Dar pana cand v'a tine castelul de fericire cladit din carti de tarot?
Indragostitii si Magicianul erau arcanele ce tronau in jocul lor infantil.


Deznodamantul il vom afla insa doar mai tarziu.
Pe cand cafeaua v'a fi rece,iarba uscata i'ar luceafarul pe care statea sa il priveasca nu se v'a mai zari in nici o noapte.














Dedicat unei persoane care mi-a acceptat defectele si mi le-a corectat.
Persoanei care imi bantuie visele si mi se strecoara pana in cele mai adanci cotloane ale inimi .
Multumesc .
Te iubesc!