Mai bine nu

E o iluzie, un vis sau o pura viziune obscura.Ma tot gandesc la ce imi da de inteles,acel el , acea persoana speciala,dar mereu am senzatia ca e o pura amagire.A trecut atata vreme de cand nu a existat in viata mea si parea ca totul a fost aruncat intr'un sertar,ferecat de lanturi si lacate, iar acum , dupa atata timp cineva, da... acel cineva,s'a hotarat sa gaseasca cheia si sa rascoleasca prin mintea si sufletul meu , amintiri ce poate,doream sa le uit. Nu am sa reusesc vreodata insa,sa uit toate cate au fost iar asta nu pentru ca nu as putea, ci pentru ca , vorbind si spunand purul adevar , nu vreau sa o fac. Avea dreptate... nimeni nu vrea sa uite , nici macar el .,dar nu as putea recunoaste acest lucru in fata lui , pentru ca... mi'e frica de reactia lui. Nu imi pasa de ceilalti ,dar simpla lui vorba sau atingere ma face sa tresar. Visele si dorinta de a fi langa el, pun stapanire pe ratiunea mea si totul devine o gaura neagra, un abis concentric ce ma cuprind precum un vultur prada, intr-un noian de ganduri ce curg prin mintea mea neincetat si nu pot sa inteleg ce se petrece... Defapt, inteleg. Dar, nu pot sa admit. Se spune ca , adolescenta e perioada celei mai pure si mai frumoase iubiri ... Oare? E intrebarea mea ce survine o data cu incompetenta de a incuviinta cea ce mi se intampla. "Te iubesc" e concluzia. Pur si curat pentru cea ce insemn ... pentru mine. Dar poate, inconvenabil ... dar ... mai bine nu !