Toamna imi alina sufletul.Frunzele aurii sunt rastignite pe asfaltul ud , zac in linistea uitarii. Noaptea se asterne usor...
Privesc nepasatoare furtuna ce v'a sa vie.Imi inunda mintea de melancolia iar sufletul piere in marea de nostalgie. Ochii'mi sunt strajerii corpului... Dar nu mai vad nimic.Siluete macabre si suietul vantului ma introduc intr'un peisaj desprins parca dintr'o carte .
Peisajul moare in intinderea cenusie... si iarasi este Toamna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu